Când eşti mort, nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalţi… la fel e şi când eşti prost! (Philippe Geluck)
Într-o lume pestriță, plină de diversitate, îmi place să analizez tot felul de tipologii de oameni, parte integrantă a lumii pestrițe și, bineînțeles, parte integrantă a nervilor mei speciali!
Mie îmi place să fiu eu, ador să mă consider unică în stat (deși știu că nu e nici pe departe așa), îmi place să mă cred înțeleaptă , cel mai aprig critic al meu sunt eu și nimeni altcineva, nu suport să vină careva să-mi spună că trebuie să mai slăbesc sau de asemenea, pot fi oricat de grasa imi doresc, nu aștept validări false de la nimeni.
După cum se vede, și eu sunt parte integrantă în această lume diversă și ofer porția mea. Dar știți ce-mi place la mine? Nu simt nicio urmă de invidie. Niciodată. Pentru nimeni. De ce? Pentru că eu oricum mă cred unică în stat. Așa este, sunt arogantă. Dar îmi e mai bine arogantă și să nu-mi ajungă nimeni cu prăjina la nas decat să-mi rod toate cele douăzeci de unghii din dotare din cauza altora.
Invidia, ca parte pregnantă a vieții tuturor, ca parte chiar și din cel mai plat cotidian, înghiontește persoane de sex feminin și masculin să se împungă reciproc, să-și arunce așa zisele „maxime” cu naturalețe înnăscută, iar apoi să se comporte ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Am stat și am observat nenumărate persoane aruncându-și săgeți otrăvite ascunse și în cea mai minusculă prepoziție și pot să afirm cu tărie că persoane mai jalnice ca cele chinuite de invidie nu există. Mi se va da dreptate atunci când voi afirma, adică acum, că fetele practică foarte des arta invidiei, deseori veninoasă și menită să strice ziua unuia sau a altuia.
Aceste persoane, să le zicem în continuare persoane, deși noi știm că majoritatea sunt femei, n-au liniște până nu demontează, strâng din dinți, schimbă tonul, devin infatuate, se cred infailibile ca Papa, doar pentru că pur și simplu ele nu pot. Neputința câteodată naște monștri. Nu sacri, ci veninoși și respingători. Nu are rost să ascund soarele cu degetul.
Din păcate am întâlnit și femei mai puțin extraordinare. Mai neputincioase și mai furioase. Din punctul meu de vedere e ok dacă vecina are genele mai lungi decât ale mele. Dar vecina insistă că genele ei au personalitate proprie deja, sunt niște dive ale genelor și că nu voi avea niciodată asemenea gene. Nu spus direct, evident, dar trebuie să înțelegem ideea. Eu, în acel moment, trebuia să înțeleg că tot intelectul meu stă în gene și că dacă n-am gene sunt un nimeni. Și a trebuit să fiu de acord și să stau naibii în banca mea, nu care cumva să-mi fâlfâie o geană peste ochi.
Eu fac parte dintre acei oameni care își acceptă soarta de frumoși și de inteligenți în tăcere, nu știu să accept un compliment niciodată, mereu am câte ceva de comentat, tot timpul caut să fiu mai frumoasă și mai deșteaptă decât sunt, dar în strictă tăcere. Nu trebuie să știe nimeni că sunt lacomă și vreau să fiu cea mai frumoasă frumusețe și mai deșteaptă deșteptăciune de pe această minunată planetă. Tac din gură și-mi văd de scenariile mele, că doar altă treabă n-am.
Si sunt persoane care nu vor să te lase să trăiești și te caută până te găsesc, acelea cărora le plesnește o venă dacă îndrăznești să captezi (fără voia ta) mai multă atenție decât
Fapte, nu vorbe! Degeaba aud atâta frumusețe cum mă gâdilă pe la urechi, dacă nu o și văd. Degeaba mi se livrează vorbe cu lingurița despre inteligență, dacă nu am ceva palpapil și vizual, ca să și cred, zic. Noi, ăștia cu gene scurte, suntem niște oropsiți bătuți de soartă, dar măcar ne vedem de ale noastre, suntem frumoși și inteligenți atât cât suntem și suferim de minunăție.
Nu mai sunt de mult timp patriotă, de când nu mai trebuie să stau drepți în fața televizorului la auzul imnului, nu știu cum să-mi manifest grija și iubirea față de țară, interesul față de starea națiunii diminuându-se, astfel, considerabil, comparativ cu grija față de ce-ar zice lumea despre mine.
Așa că mai sar peste pasajele care relateaza cum diferite formațiuni politice au furat țara și etc. și mă axez doar pe cele care creionau profilul prostului, ca apoi, având după ce să mai iau, să încerc pe cât posibil să nu mă iau, adică să le fac pe toate invers.
Nu știu încă dacă și-a făcut efectul. Probabil că mai durează, așa cum e în cazul tratamentelor naturiste, nu devii floare de lotus de la o singură valeriană înghițită, efectul nu e chiar atât de imediat chiar dacă are un efect foarte puternic asupra respirației tale de fiecare dată când o râgâi.
Dacă nu există nici un gram, nicio particulă de sol fertil acolo, în mintea lor nu va încolți nimic, nu va crește nimic acolo, mintea lor rămânând în continuare plină de bălării crescute de la atâta uitat la televizor la diferite persoane care, după mine, trebuie să te îngrozească, nu să te amuze sau eventual să te facă să te simți mai deștept.
